Vacante in Delta Dunarii

Verifica disponibilitatea si bucura-te de cele mai bune oferte

Cauta o destinatie
Check In
Nopti
Camere

Nu am gasit nici o oferta care sa coincida cu criteriile de cautare..

Schimba datele de cautare sau cere o oferta personalizata

Cere oferta personalizata

Toate localitatile sunt pitoresti, micute ca dimensiune, dar pline de farmec. Cateva dintre ele si-au dezvoltat in timp latura turistica, numarandu-se astazi printre preferatele turistilor.

Tulcea este prima poarta de intrare in Delta Dunarii si cel mai important oras al Dobrogei. I se mai spune si orasul celor sapte coline, toate avand deschidere la Dunare.

Sfantu Gheorghe nu este doar bratul sudic prin care Dunarea se varsa in Marea Neagra, ci si numele unei comune din Delta Dunarii. Comuna din judetul Tulcea este formata doar din satul de resedinta cu acelasi nume.

In Sfantu Gheorghe traiesc, in prezent, sub 1.000 de oameni. Sfantu Gheorghe se afla pe primul loc pe lista noastra recomandarilor pentru excursii in Delta Dunarii, pentru ca este cea mai importanta localitate dintre cele amplasate de-a lungul celui mai lung brat al Dunarii. In Sfantu Gheorghe se ajunge cu nava, din Tulcea.

Daca ajungi in Delta Dunarii, este obligatoriu sa faci o excursie si pana in Sulina. Sulina este singurul oras din Delta Dunarii. In Sulina si celelalte aproape 30 de sate din Delta Dunarii traiesc in jur de 15.000 de oameni. Orasul Sulina este cel mai estic punct al Romaniei, asa ca daca te afli acolo la ora potrivita, vei fi primul roman care va vedea rasaritul.

Un alt loc de vizitat in Delta Dunarii, cu ocazia unei excursii, este satul Mila 23, din Comuna Crisan. Mila 23 este un sat traditional pescaresc, aflat chiar in centrul Deltei, foarte aproape de bratul Sulina. Intre localitatile Mila 23 si Crisan vei descoperi mai multe lacuri, pe care nu trebuie sa le retazi. Daca ai noroc, s-ar putea sa te intalnesti cu Ivan Patzaichin, cel mai cunoscut canoist roman, cvadruplu campion olimpic.


Activitatea turistica din Delta Dunarii se desfasoara in conformitate cu reglementarile legale in vigoare. Odata cu declararea rezervatiei biosferei, Administratia Rezervatiei a stabilit propriile reguli de practicare a turismului, in scopul protejarii patrimoniului natural. In acest scop, au fost stabilite 24 trasee turistice in rezervatie, din care 15 trasee care se pot efectua numai cu mijloace de transport naval (navale) si 9 trasee care se pot efectua prin drumetii sau cu mijloace de transport rutier (terestre).

Delta s-a format de-a lungul a 10 000 de ani si continua sa creasca inca si astazi, fiind considerata cel mai tanar pamant romanesc. Este cea mai bine conservata delta din Europa. Este un labirint de lacuri si canale, ce serpuiesc prin cea mai mare suprafata compacta de stuf din lume si este una dintre zonele cu cea mai mare biodiversitate de pe planeta.

Fauna:

Suprafata mica de uscat, a facut ca aici sa se concentreze o fauna preponderent reprezentata de pesti, amfibieni, reptile si pasari. Noaptea rasuna de zgomotul amfibienilor, aici gasindu-se nu mai putin de 10 specii, printre care: broasca raioasa verde, broasca de lac mare, broasca raioasa bruna, buhaiul de balta sau brotacelul de copac. Fauna piscicola este reprezentata de o varietate de pesti, 133 de specii, dintre care 66 se intalnite doar in apele saline: hamsia, calcanul sau stavridul; 54 de specii traiesc in apele dulci: somnul, linul, bibanul, crapul, avatul, salaul, stiuca si 13 de specii care traiesc si in apele sarate si in cele dulci: sturionii (pastruga, cega, morunul, nisetrul), scrumbia etc.

In ceea ce priveste mamiferele prezente in arealul Deltei, gasim 54 de specii, care pot fi intalnite preponderent in zonele mai izolate de uscat sau in cele mlastinoase. Dintre acestea amintim: hermina, cainele enot, bizamul, vulpea, vidra, nurca europeana, pisica salbatica, mistretul, castorul etc.

Flora: 

Delta are o biodiversitate uimitoare, aproape 5 500 de specii, dintre care 1839 de plante. Vegetatia Deltei Dunarii este preponderent specifica zonelor umede, 78% fiind reprezentata de stuf, rogoz, papura, pipirig, salcie pitica. Este de mentionat faptul ca, in Delta se gaseste cea mai intinsa zona compacta de stuf din lume, avand o suprafata de 1 750 km². Pe grindurile fluviale speciile cele mai intalnite sunt arbori si arbusti, plopul alb, plopul negru, catina, tufe de mure, etc. Pe marginea canalelor putem intalni o varietate de nuferi, albi sau galbeni, care sunt spectaculosi in perioada de inflorire, intre lunile iunie si septembrie. Tot in arealul rezervatiei se gasesc si doua plante carnivore, aldrovanda si otratelul de balta